Țuțuianu a ieșit la controlat GMS-urile și a descoperit călători fără bilete

Președintele Consiliului Județean Constanța se luptă cu disperare să păstreze aparența că-și face treaba, competent. Din disperarea asta, însă, continuă să se nască situații ilare (vă mai aduceți aminte de episodul ”vreau ca oamenii aflați pe moarte să zâmbească?), situații care nu reușesc decât să-l pună într-o lumină proastă pe marele șef de județ.

La fel s-a întâmplat și în această perioadă, când opinia publică s-a inflamat pe tema condițiilor proaste de transport oferite de maxi taxiurile de pe ruta Năvodari – Constanța.

După ce Primăria Năvodari a aruncat pisica în curtea Consiliului Județean și mai ales după ce a observat că subiectul nu se stinge de la sine, ca multe altele, Țuțuianu s-a ridicat de pe scaun și a zis: ”e timpul să pară că fac ceva, că mă implic”.

Și s-a sculat, înălțimea sa și împreună cu alte organe de control s-a dus în teren să afle care e treaba cu transportul în comun, de se tot plâng oamenii. Iată ce ne-a spus biroul de comunicare al domnului Țuțuianu, în urma controalelor.

”Ca urmare a sesizărilor cetăţenilor cu privire la traseul Năvodari-Constanţa, mai exact a condiţiilor în care se circulă cu mijloacele de transport în comun, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, a dispus o verificare. 

Astfel, joi şi vineri, 4 şi 5 iulie 2019, au avut loc două acţiuni inopinate ale Serviciului Control din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi Direcţiei Generale Administrarea Domeniului Public şi Privat-Autoritatea Judeţeană de Transport a CJC, cu sprijinul Poliţiei Naţionale, Poliţiei Locale Năvodari şi a Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, pe ruta Năvodari – Constanţa. Au fost oprite în trafic microbuzele care efectuează curse regulate pe acest traseu, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate următoarele amenzi:

– în data de 4 iulie, trei amenzi pentru: persoane în picioare, persoane fără bilet, lipsa asigurare călători;

– în data de 5 iulie, trei amenzi pentru: lipsă licenţă traseu în original, lipsă plăcuţă cu dimensiunea microbuzului.

„Le atrag atenţia celor două societăţi care deservesc ruta Năvodari – Constanţa şi retur că astfel de controale vor continua, aşa încât îi sfătuiesc la modul cel mai sincer să-şi respecte angajamentele ce decurg din licenţa de traseu şi caietele de sarcini întocmite la atribuire, iar în acelaşi timp să-i respecte pe călători şi să le ofere condiţii decente de transport! Ne dorim să eliminăm acele imagini cu microbuze rupte, umplute până la refuz, iar dacă pentru îndeplinirea acestui deziderat va trebui să facem controale permanent şi să fie aplicate amenzi zi de zi, atunci aşa vom proceda, până când vom ajunge la un numitor comun cu transportatorii, pe care îi asigur de toată consideraţia mea, dar cu condiţia să respecte ce am spus puţin mai devreme”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu.”

Să le luăm pe rând. În primul rând, președintele CJC NU POATE DISPUNE CONTROALE, poate cel mult să le solicite. Pur și simplu nu are autoritate peste instituțiile de control implicate în această acțiune. Apoi, așazisul control inopinat este o insultă la adresa noastră, a tuturor. Ce control inopinat, în condițiile în care reprezentanții firmelor de transport știu de vreo lună că sunt în atenția tuturor. De ce nu ați făcut control inopinat, ÎNAINTE ca această situație să se inflameze?

Mai departe, amenzile au fost date pentru persoane fără bilet, lipsă asigurare călători, lipsă licență traseu, lipsă plăcuță cu dimensiunea microbuzului. Așadar, amenzi pentru ORICE ALTCEVA, dar NU pentru problemele sesizate de călători.

Mă scuzați, dar n-am văzut niciun călător plângându-se că nu i s-a dat bilet, sau că n-are microbuzul nu știu ce licență. ALTELE SUNT PROBLEMELE, DOMNULE ȚUȚUIANU. 

”Ne dorim să eliminăm acele imagini cu microbuze rupte”, ne spune președintele CJC. Păi, ați făcut controale două zile la rând și n-ați descoperit microbuze rupte, ce să eliminați de fapt, că nu mai înțelegem. V-a dat prin cap să mergeți la garajele acestor firme și să verificați TOATE microbuzele pe care le au în dotare? Sigur că nu. 

Și exact când scriam aceste rânduri, biroul de comunicare al președintelui CJC realizează gafa și revine cu completarea: ”Facem precizarea că CJC nu este abilitat să  aplice amenzi. Însă poate  iniția astfel de controale, ceea ce s-a și întâmplat,  ca urmare a sesizărilor primite de la cetățeni. Amenzile sunt aplicate de catre ISCTR și Poliție. Cu exactitate, nu putem spune cuantumul total al amenzilor sau prea multe detalii. Am aflat totuși că au fost aplicate: ieri amenzi totale în valoare de aproximativ 25.000 de lei, iar azi contumul amenzilor a depasit 5.000 lei.

Vă dați seama cine conduce județul, oameni buni? Vai de noi!

În curând, o anchetă a jurnaliștilor Constanta.ro va demonstra că președintele Consiliului Județean a cerut Guvernului ca licența firmelor pe care se face că le controlează astăzi să fie prelungită cu patru ani. Adică exact perioada în care partidul său va fi în opoziție. Doar nu credeați că Țuțuianu va scoate din joc afacerea lui Babinciuc (poză stânga).

Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE