Cine sunt șmecherii care vor să construiască pe plaja Modern? Lista, în exclusivitate!

Radu Mazăre a fost condamnat definitiv, pe data de 7 februarie 2019, într-un dosar devenit celebru, supranumit “Dosarul Retrocedărilor” din Constanța. Acest mare dosar a ajuns pe masa judecătorilor pe  28 octombrie 2008, după trei ani de anchete, iar alături de fostul primar au fost inculpate atunci alte 37 de persoane.

Pe scurt, dosarul se referă la  retrocedarea ilegală, în perioada 2002-2005, a aproximativ un milion de metri pătrați de teren, în cele mai bune zone din Constanța.

Deși lăudat de toată lumea, fostul procuror Gheorghe Onea de la PNA (în prezent avocat), cel care a instrumentat Dosarul Retrocedărilor, s-a oprit cu cercetările la primul palier, fără să meargă mai departe și să arate la cine au ajuns de fapt terenurile retrocedate.

Cei 37 de inculpați și condamnați în acest dosar, erau la data faptelor funcționari în cadrul primăriei și Oficiului de Cadastru, mandatari, notari publici, cumpărători de drepturi succesorale, un evaluator din primărie și trei interpuși.

În mod vădit, procurorul Onea a limitat cercetările la palierul interpușilor, fără a identifica beneficiarii finali ai terenurilor considerate obiect al infracțiunii. Maniera în care procurorul Parchetului Național Anticorupție a înțeles să-și facă treaba ne-a adus la 13 ani distanță în imposibilitatea de a recupera terenurile.

Dacă în perioada derulării anchetei din 2005 până în 2008, procurorul ar fi identificat și blocat vânzarea terenurilor din dosar, azi Constanța ar fi fost mai bogată. Dar nu acesta a fost scopul!

De ce n-a extins procurorul cercetările la momentul potrivit?

Pentru că din păcate, ca orice mare dosar emanat din laboratoarele anticorupției românești, și acest dosar a avut mize și ținte politice. Radu Mazăre și foștii săi asociați/colegi de facultate au fost singurii vizați, în timp ce problema principală a recuperării terenurilor n-a mai încăput în paginile dosarului. Experții parchetului au lipit un prejudiciu de 114 milioane și s-au spălat pe mâini.

Din acest motiv, celebra decizie dată de  Înalta Curte de Casație și Justiție pe 7 februarie 2019, în minuta căreia se prevede „restabilirea situaţiei anterioare” este inaplicabilă.

Nimeni nu mai poate recupera acum cele peste 80 de terenuri din Dosarul Retrocedărilor, deoarece eșalonul beneficiarilor finali n-a fost anchetat de Onea și PNA, oamenii folosiți în mod evident ca săgeți imobiliare fiind considerați in corpore cumpărători de bună-credinţă.

Astăzi, cumpărătorii cinstiți vor să ridice blocuri chiar pe malul mării, între plajele Modern și Doi Papuci, pe fâșia de vegetație paralelă cu strada Mihai Eminescu, pe un teren care face parte exact din dosarul retrocedărilor.

Povestea a început zilele trecute cu domnul consilier local Mihai Ochiuleț, vicepreședinte al organizației municipale a USR Constanța, care a transmis că USR nu va permite nicio construcție pe malul mării: “Nu vom permite construcții în zona costieră a Mării Negre” a scris Ochiuleț într-o postare pe FaceBook.

Mult mai nuanțat, primarul Vergil Chițac a precizat că investitorii care inițiază proiecte benefice atât lor cât și comunității, vor avea tot sprijinul meu. Restul vor trebui să și le reevalueze.” Altfel spus, primarul nu exclude posibilitatea ca anumite proiecte imobiliare, din zona menționată, să primească girul primăriei.

Încercând un vag exercițiu de transparență, reprezentanții administrației locale au pus la dispoziția presei anunțul privind inițierea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru reglementarea terenului din strada Mihai Eminescu, împreună cu toate anexele aferente.

Documentul citat nu nominaliează însă exact beneficiarii terenurilor lotizate de pe malul mării. Asta deși, Primăria avea toate datele și ar fi putut să ne spună cine sunt afaceriștii care vor să exploateze zona. 

Conform datelor prezentate de primărie, noul PUZ a fost inițiat de doi cetățeni greci, dar proiectul vizează interesele unui număr mult mai mare de proprietari, foarte români. Deci nu este doar interesul grecilor la mijloc!

Suprafața ce face obiectul PUZ-ului

Evident că fiecare cetățean se întreabă cum au ajuns unii să fie proprietari, fix acolo unde nimeni nu-și imagina că există proprietate privată? De ce nu ne sunt furnizate aceste informații direct de la sursă?

Cine sunt oare acești proprietari, sau așa-ziși cumpărători de bună-credință, pe care procurorul Onea n-a reușit să-i surprindă între coperțile Dosarului Retrocedărilor? Există vreo legătură între aceștia și fostele administrații din Constanța?

Fără a ne hazarda pe tărâmul speculațiilor, vom prezenta în următoarele rânduri proprietarii loturilor din componența acestei mari bucăți de teren, poziționat pe malul mării între Modern și Doi Papuci. Mai exact, în spatele Casei Căsătoriilor.

Constantin Verioti

Conform numărului cadastral 219572, acesta deține în zona indicată 1.965 mp, suprafață obținută pe 28 septembrie 2005 prin donație.

Cine n-a auzit de familia Verioti înseamnă că n-a trăit în Constanța. De la Dosarul Flota și până la atacarea unei femei cu drujba în mijlocul străzii Mihai Eminescu, Gheorghe Verioti le știe pe toate.

Născut în 1983 în municipiul Constanța, Constantin Verioti, proprietarul terenului de pe malul mării este fiul armatorului Gheorghe Verioti, cercetat în Dosarul Flota alături de fostul președinte Traian Băsescu.

Gheorghe Verioti
Gheorghe Verioti

Înainte de 1989, Gheoghe Verioti era şeful serviciului navlosire din fosta IEFM Navrom, mutat după divizare la Romline. Conform rechizitoriului din 9 august 2004 întocmit de procurorul Vasile Drăghici, prin intermediul societății Corona Shipping International SRL, Gheorghe Verioti a dobândit 4 nave din fosta flotă de stat, la valori „vădit diminuate faţă de cele comerciale.”

Noroc că s-a ales Băsescu președinte la finalul lui 2004, și istoria este scrisă de invingători, nu-i așa?

Acum vedem că lucrurile s-au brodit bine la Constanța, și fix băiatul lui Verioti a ajuns proprietar de teren suprapus pe una dintre zonele retrocedate de Radu Mazăre – ce face obiectul celebrului Dosar al Retrocedărilor.

Poziționat pe malul mării, pe panta ce urcă de la plaja Doi Papuci spre strada Mihai Eminescu, terenul lui Verioti are azi o valoare imobiliară considerabilă.

Am putea spune că armatorul a vrut să-și lege fiul de casa părintească, având în vedere că de la locuința familiei Verioti din Strada Eminescu nr.24 și până la plajă, tot ce vezi cu ochii reprezintă curtea lui Verioti.

Și chiar anul trecut în iunie, când mai toți stăteam prin case de frica pandemiei de Covid, fiul lui Verioti, Constantin, își înființa la registrul comerțului din Constanța o firmă specializată în administrarea hotelurilor. Păi nu facem noi turism la Constanța?

Societatea se numește Astria Aparthotel Management, și așa cum era de așteptat, sediul i-a fost declarat fix pe strada Mihai Eminescu nr. 24A din Constanța, adică pe domeniul prezentat mai sus. Despre ce hoteluri și facilități de cazare o fi oare vorba?

Un detaliu important. Verioti a fost pentru mult timp finanțatorul cunoscutului ziar Ziua de Constanța. Și-atunci, cum să spună primarul Vergil Chițac că unul dintre beneficiarii PUZ-ului cerut la plaja modern e ziaristul șef? Mai ales că tonul publicației la adresa noii administrații este chiar unul domol. Nu se poate.

Dușu și Tănase Barde. Sponsorul USR

Ramânem în zona operatorilor portuari și descoperim că două loturi sunt deținute de omul de afaceri Ion Dușu, împreună cu Tănase Barde. Cele două familii sunt extrem de cunoscute, atât în mediul privat cât și în cel politic constănțean. 

Dușu și Barde împart două loturi a câte 1000 mp, cu numerele cadastrale 233197 și 235815, iar separat familia Dușu mai deține încă 1.839 mp în urma alipirii altor două suprafețe de teren. Una peste alta, Dușu are aproape 3000 mp pe malul mării, iar Tănase Barde încă 1000 mp.

Despre verii Dușu de la Cogealac a auzit toată lumea. Sunt afaceriștii care dețin fabrica Celco de BCA, complexul Condor din stațiunea Mamaia, Logistic Park din zona industrială, și nu în ultimul rând controlează operatorul portuar SOCEP SA direct, și prin Grupul DD SA.

După ce ani de zile i-au tocit pragul, în 2014 operatorii și-au dat seama că Radu Mazăre nu le mai este de folos, mai ales că atentase nepoliticos și la ciorba lor din Portul Constanța.

A fost momentul în care, prin intermediul organizației patronale “Operatorul Portuar” din care face parte și SOCEP, verii Dușu și-au scos angajații în stradă pentru a protesta împotriva transferării acțiunilor CN APM, de la ministerul transporturilor la Consiliul Local Constanța.

Imobiliar vorbind, ca mai toți grangurii din oraș, nici familia Dușu n-a rezistat fără să ridice vreo două blocuri între case pe străzile Barbu Ștefănescu Delavrancea și Salcâmilor. A scris presa, dar a scris degeaba.

În timp ce ziariștii se dădeau de casul morții, Celco SA, firma lui Dușu, sponsoriza de zor Uniunea Salvați România (USR), motiv pentru care proiectele lor imobiliare au fost ocolite de așa-zisele asociații implicate în “salvarea” urbanismului. 

Tănase Barde

Cât despre politicianul Tănase Barde, coleg de lot cu Dușu, merită amintit cum a trecut acesta de la PNȚ la PD, chipurile pentru a candida împotriva lui Radu Mazăre, în 2008, pentru fotoliul de primar.

Inițiativa „ranfluării” lui Barde a aprținut unui alt operator portuar, președinte al organizației municipale a PD Constanța, fiind vorba de nu mai puțin cunoscutul Laurențiu Mironescu. După alte surse, Barder era omul lui Stelian Duțu.

Într-un final, Băsescu l-a impus în cursa pentru primărie pe scafandrul său preferat, Dorel Onaca, care avea să-i devină ulterior și gardă de corp la Cotroceni.

Tănase Barde

Așa înțelegea Băsescu în anii aceia să-i facă opoziție lui Mazăre la Constanța. În loc să formeze o alianță locală puternică de dreapta, Mazăre era mângâiat duios pe creștet de la Cotroceni.

Nu venise încă momentul politic, iar Mazăre servea pe toată lumea, dovadă că nici Barde n-a manifestat „rău de mare” în perioada respectivă. Vremuri complicate…

Marius Pricopie și soția

Rămânem în sfera candidaților manciurieni la primăria Constanța și descoperim că și Marius Pricopie este unul dintre fericiții proprietari din zona plajei Modern.

Acesta deține o bucată de 1000 mp, identificată cu numărul cadastral 235973, dobândită prin contract de vânzare-cumpărare pe data de 17 martie 2004. Păi nici nu se uscase bine cerneala pe retrocedări, și uite că unii erau deja proprietari. 

Personajul a candidat în 2008 pentru fotoliul de primar al Constanței din partea UPSC, un partid inventat în 2006 de fostul șef al SIE, Ioan Talpeș.

Marius Pricopie
Marius Pricopie

Ar merita poate să discutăm puțin și despre interesele familie Talpeș în Constanța. Cinematograful de vară, părăsit în mijlocul parcului arheologic, ar fi un prin indiciu că nu doar Mazăre s-a născut prădător. Dar nu vom pierde totuși timpul cu asemenea delicatesuri, când avem atâta treabă pe plaja Modern.

Vremea a trecut, partidul lui Talpeș a ajuns la adevăratul său stăpân, Băsescu, și cum la ușa lui Mazăre era încă mare coadă, Marius Pricopie s-a gândit că-i șade mai bine liberal.

Așa se face că, în 2017 de ziua păcălelilor, Pricopie a fost votat vicepreşedinte al Biroului Politic  al Organizaţiei municipale a PNL Constanţa, sub preşedinţia lui George Muhscină. Pricopie devenea astfel, cu 256 de voturi de la colegii de partid, purtător de cuvânt al PNL Constanța. Poziția fiind una mai mult decât onorantă pentru o viitoare stea a politicii constănțene.

Ei bine, să ajungi să descoperi azi că tocmai purtătorul de cuvânt al liberalilor deține un teren pe plaja Doi Papuci din cele retrocedate ilegal de fostul primar Radu Mazăre, poate dezamăgi până la lacrimi.

Ce să mai creadă electoratul de dreapta, subjugat de ciuma roșie, pus acum în fața unei realități atât de tulburătoare? Vergil Chițac și USR au urlat că Mazăre și Făgădău. Până acum, proprietarii sunt cam de dreapta, și cam de prin port. Să mergem mai departe.

Franchi John Franco

Uite că au venit și americanii la Constanța! Pentru că două dintre terenurile despre care vorbim aici, aparțin CSM Univers Company SRL, o societate înființată în anul 2000 în București, administrată de cetățeanul american Franchi John Franco, în vârstă de 71 de ani, și deținută de firma One Genesis LLC din Statele Unite ale Amercii.

Discutăm despre două suprafețe egale, fiecare a câte 1.050 mp, identificate prin numerele cadastrale 237600 și 237602, ambele dobândite pe 26 iunie 2013 prin contract de vânzare-cumpărare.

Acest LLC american, care deține 2.100 mp de teren pe malul mării, la Constanța, își are sediul într-o pădure din statul Maryland, vecin cu Washington DC.

Fără nicio glumă, One Genesis este înregistrată la 11769 Western View Drive, La Plata, într-o zonă pustie, având ca adresă de corespondență căsuța poștală 981 din micuțul oraș american La Plata.

Interesant este faptul că, același SRL din București deținut de americanul anonim, a participat în anul 2005 și la licitația cu plic închis organizată de Agenția Domeniilor Statului (ADS), pentru concesionarea terenului agricol ce s-a aflat în explotarea SC AGRO SA Prundu, din județul Giurgiu.

Firma americanului a fost descalificată atunci în favoarea societății Maria Trading – declarată în final căștigătoarea licitației. Documentul mai jos.

După toate probabilitățile, investitorul „nestrategic” era foarte interesat de terenuri în România, în special agricole, având în vedere că aceeași societate a mai participat și la alte licitații organizate de ADS pentru privatizarea unor foste IAS-seuri precum PITSER SA Bascov, din Argeș sau SERPLO SA Bărcănești, din Prahova. (SURSA AICI)

Panopoulos Christos și Eva Flevari

L-am lăsat la urmă pe grecul care a speriat toată Constanța, prin lansarea anunțului de intențiere a PUZ-ului pentru strada Mihai Eminescu.

Apropo de denumirea acestei străzi din Constanța, poate era mai potrivit ca primăria să-i schimbe numele în Strada „Navrom” sau „Petromin” la cât foști și actuali armatori rupți din fosta flotă locuiesc acolo.

Grecul Christos este general manager la Synergo SA, o companie specializată în dezvoltare imobiliară cu sediul central în Halandri, Grecia, parte a holdingului Syngelidis Group, deținut de omul de afaceri Polychronis George Syngelidis.

Cetățeanul grec Christos Panopoulos
Cetățeanul grec Christos Panopoulos

Afacerile lui Syngelidis din Grecia sunt legate în principal de două domenii de activitate: vânzarea de autovehicule noi – ca reprezentant local al mărcilor Peugeot, Citroen, DS Automobiles și Mazda, și imobiliare prin firmele ViaMar SA și Synergo SA.

La Constanța în zona de referință, Panopoulos Christos deține împreună cu soția sa, Eva Flevari, două terenuri în suprafață de 3000 mp, obținute în anul 2014 prin vânzare-cumpărare. 

Fiind director general la un grup specializat în dezvoltare imobiliară, ne putem imagina că Panopoulos nu urmărește să planteze panseluțe pe malul mării. Discutăm în mod evident despre o afacere ce include construcții, aflată încă în prima fază de dezvoltare.

Ne oprim aici, deocamdată. Este doar primul episod, dintr-o serie de câteva articole, pentru că proprietarii din acea zonă sunt mulți și interesanți. Nume sonore din viața Constanței, despre care vom continua să vorbim.

Dorian I. Hapurnea
Dorian I. Hapurnea
Ziarist, activist civic și antreprenor, Dorian Hapurnea și-a împărțit cariera profesională între activitățile jurnalistice, și diferite proiecte în zona privată. Jurnalist încă de prin anii 2000, a lucrat la cotidianul Replica de Constanţa, la ediția de Dobrogea a cotidianului România Liberă și la trustul de presă Radio Sky - Cuget Liber. După o pauză forțată de câțiva ani, din zona presei, impusă de șmecherii zonei, a revenit din 2013 ca fondator al publicației online Constanța.Ro. Începând din Ianuarie 2019, a dezvoltat un nou proiect în zona presei online devenind fondator al publicației Constanta.INFO. În 2021 a fondat alături de Cristian Hagi și Dragoș Ionescu postul TV online, Tomis TV, unde moderează emisiunea ”Constanța Altfel?”

Abonează-te prin email

Introduceți adresa de email pentru a vă abona la Constanța.info și veți primi notificări prin email atunci când vor fi publicate articole noi.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Related Articles

57,000FaniÎmi place
7,400AbonațiAbonați-vă

CELE MAI CITITE